Acasă este mai mult decât o locuință banală, este ancora la final de zi și locul unde trăiești fiecare început, fiecare dimineață… fiecare moment drag sufletului tău. De aceea, este important să alegi cu grijă fiecare element, iar piesa de mobilier predominantă și poate chiar prima pe lista de investiții este pardoseala.
Vrei ce este mai bun și trainic pentru căminul tău, nu? O opțiune foarte apreciată este parchetul stratificat din lemn. Dacă te-ai întrebat de ce să îl alegi, te invităm să descoperim împreună.
Simplitatea devine un lux când tehnologia acaparează totul în jurul nostru. Dacă ești iubitor de natură, ai opțiunea de a aduce o bucată din raiul ei în locuința ta. Parchetul stratificat este alcătuit din straturi de lemn, după cum îi spune și denumirea. Primul strat, cel de uzură, cel pe care pășești și îl admiri, are în componența lui lemn de esență nobilă, în timp ce următoarele straturi sunt alcătuite fie din foioase calde, precum mesteacănul, fie conifere.
Parchetul stratificat este o opțiune ecologică, fiind alcătuit 100% din lemn, o resursă regenerabilă. Dacă dorești să reduci din amprenta de carbon și să alegi în același timp o pardoseală durabilă, sigură și calitativă, parchetul din lemn este o alegere potrivită.
Îți imaginezi că poți începe dimineața fără a căuta papucii de casă? Că îți poți dezmierda toate simțurile în momentul în care pășești pe podea și drumul spre ceașca de cafea va fi chiar o plăcere?
Parchetul din lemn este cald la fiecare atingere, indiferent de anotimp. Mai mult, parchetul stratificat este compatibil cu sistemul de încălzire în pardoseală, având o stabilitate dimensională foarte bună și un coeficient termic care menține căldura pentru ore întregi. Echipa Alma Parchet îți recomandă să alegi un parchet stratificat cu grosimea de peste 10 mm pentru a te bucura de tot confortul termic pe care acest sistem ți-l poate oferi. Comod, eficient și elegant. Simplu și totuși atât de complex, poate chiar o operă de artă odată asamblat.
Lemnul a fost dintotdeauna un etalon al eleganței, fiind folosit în confecționarea pardoselilor încă din perioada regilor și a reginelor. Astăzi, este în continuare prima alegere a designerilor de interior datorită aspectului deosebit, dar și a funcționalității.
Parchetul stratificat are în componența lui lemn de esență nobilă care impresionează prin jocul fibrelor, dar și prin naturalețea nodurilor care ne poartă mai aproape de natură. Totodată, se găsește într-o gamă diversificată de finisaje, de la natural, la mat, mat catifelat sau lucios. Nici paleta coloristică nu este mai prejos, astfel încât ne bucurăm de opțiuni de la alb până la natural.
Grosimea stratului de uzură nu îți permite doar recondiționarea parchetului stratificat, ci și alegerea unui alt finisaj. Parchetul din lemn te va bucura ani la rând prin aspect și căldură, iar când amprentele vieții se vor vedea și pe pardoseală, poți alege să îi schimbi complet aspectul și să o iei de la capăt cu o altă poveste. Alege un parchet stratificat cu grosimea stratului de uzură mai mare de 3 mm, pentru că îți va permite recondiționări în timp.
Parchetul stratificat este gata să satisfacă și cele mai exigente gusturi și poate fi ușor integrat în amenajările interioare, indiferent de stilul ales. Este o investiție în calitate, durabilitate și eleganță, este o investiție în confortul tău. Ce spui, este alegerea potrivită pentru tine?